De Piatra - Negură Bunget

În gol mă vîntur nimicniciei

Fără însemnare se sorb prăvale…

Vînturat ce-n zări se stinge

Fără cruțare

Tot ce-i dor și încleștare

Un șir foit se răsfoiește

Un ghem de vise încolțește

Tărîm străvechi răscolit de miraje

Unde clipele-mi pier

Cînd mijlocu-mi se cască-n zare

…și înăuntru-mi se golește

Despletit de sfori de fel

Ce viscolesc nemărginirea

Golitoarea ce senină mușcă

Soarbe seva ce-a scăzut în vine

Uscat vînt crapă cerul… gurii

Ce scuipă văpăi de viu foc în beznă

Despletește… mărunțit…

Grăbit, către nimic răsfirat…

Încetinit se mistuie, dogorind de jale

În nimicnicia ne-nsuflețitoare

Vărsătoarea ce-n formă toarnă stele-ncinse

Ce-ntoarce necuprinsul și-i reda suflarea

Înmulțit și preamărit

Înălțat în pîntec scapără scîntei…

Mănunchi măiestrit și dibăcit de-nroșire

Glorie, ce-n om își găsește firea